Mi-e
teamă de-atunci când am să mă trezesc
Și
am să văd că-s nicăieri.
Nici
vlagă n-am să am să mai vorbesc,
O,
Doamne!
Un
val-vârtej de îndoieli.
Nici
furie, nici ură,
Nici
bucurie, nici nimic,
Doar
sunete pe gură
Și
niciun pic de colorit,
Doar
gri,
Atât
și doar atât mai pot s-articulez
Nu
am esență, nu am simțuri,
Mai
am doar dor,
Ca
un parfum de amintire,
O
curvă fără crez.
Și
un cuțit!
E
împlântat
Și
adâncit,
Și
e sătul de-atâta răsucit,
Înfipt
demult,
Lăsat
la ruginit
Și-acum,
când e în floarea mucegaiului,
Se
lasă răstignit,
Ca
un martir neplâns de nimeni.
Torturați-l pe artist!
Îmi
merit soarta...
