Interior de cameră de om secat de boala inutilității
și îngreunat de povara singurătății:

un scaun, ros de timp,
pe care stau cateodată amintirile
și cântă în zeflemea sau fluieră a pustiu,
lasă urme-adânci într-un covor
atât de vechi și timpuriu
că nici persanii nu îl recunosc.

pe post de birou, o masă neagră, mare,
pe care stau vrafuri de pagini
scrise, șterse, pătate și murdare –
amintirile.

și-un nor greu de gânduri
ce plutește pe deasupra tuturor,
cu tunete și fulgere și țipete de dor,
ce se-ntinde ca o boală
își întinde un vârtej peste masă, pe covor,
tot în calea lui distruge,
o urgie printre pagini,
gânduri peste amintiri,
o orgie de imagini…

Dorință (Eros)

 Îți caut privirea
 Cu care-mi place să mă joc
 Și-aș vrea să mușc din tine
 Ca un sălbatic!
 N-aș vrea să gust,
 Nu vrea un strop,
 Ci să te frământ cu degetele,
 Să te ating în fiecare loc,
 Tu, foc mocnit
 Să-ți fiu pasăre Phoenix,
 Să pot să te aprind, într-o văpaie,
 De unde să renasc, oricând simt că am nevoie.