De-aș semăna sămânță în pământ,
Ar răsări o floare,
Cu-n trup atât de mlădios
Că n-ar avea asemănare.
Nebun de dorul de a o privi,
Aș ține-o strâns în palme
Și i-aș sufla între petale
Să nu cumva să se-ofilească.
Iar în ridurile palmelor strânse căuș,
Rădăcinile-ar putea să se întindă
Și-aș sta cu mâinile întinse-n ploaie,
Numai de viață să se prindă.
Și-apoi, când voi avea curaj,
O voi sădi în propriul piept
Și-apoi voi aștepta
Să prindă suflu, trup și cuget.
